O maşină a izbit, miercuri dimineaţa, gardul Ambasadei Rusiei la Bucureşti, iar apoi şoferul s-a autoincendiat şi a murit.

Cel mai probabil, spun anchetatorii, bărbatul care se afla la volan a lovit intenţionat gardul ambasadei, iar presa centrală a scris că persoana în cauză tocmai fusese condamnată la închisoare, dar şi că publicase pe Facebook un mesaj pro-Ucraina.

După ce maşina în care se afla a lovit gardul ambasadei ruse, bărbatul ar fi avut un scurt dialog cu persoana care păzea intrarea în ambasadă, iar apoi şi-a dat foc în maşină. 

”În această dimineață, în jurul orei 06.00 a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice. Conducătorul auto este decedat și a fost nevoie de intervenția colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism. Au fost aplicate restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru efectuarea cercetării la fața locului. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a acest eveniment", au transmis poliţiştii. 

(foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Bărbatul în cauză era Bogdan Drăghici, președintele asociației T.A.T.A, care milita pentru drepturile taţilor. Personaj controversat, Drăghici a fost condamnat recent la ani grei de închisoare fiindcă şi-a violat fiica.

Potrivit G4Media.ro, Drăghici a fost reținut de procurori și arestat preventiv mai multe luni în 2019 într-un dosar de viol cu minori. El a fost acuzat de procurori că și-a abuzat propria fiică.

Marți, 5 aprilie, cu o zi înainte de incidentul de la Ambasadă, Drăghici a primit sentința în prima instanță. El a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la 15 ani și 4 luni de închisoare. Putea face recurs. 

Pe de altă parte, controversatul personaj a publicat marţi pe Facebook un mesaj de susţinere pentru Ucraina. 

”Și eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toți ucraineni, până când se va sfârși definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naștere la Kiev, într-o metropolă strălucitoare, populată de oameni fericiți să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă și încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atracțiile turistice ale capitalei Ucrainei”, scrisese Drăghici, adăugând că „este atât de trist că lumea democratică nu reacționează prompt și ferm, pentru a reinstaura pacea” și cerând expulzarea diplomaților ruși din România.

 

 

Posted by Tudor Bogdan Teodorescu on Tuesday, April 5, 2022

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!