Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a publicat joi după-amiază listele cu copiii admişi la creşă pentru anul şcolar 2026-2027.
Faţă de anii anteriori, doar 50 de micuţi au rămas pe lista de aşteptare la încheierea sesiunii de înscriere desfăşurate în intervalul 25 mai – 17 iunie.
"Faţă de anul trecut, când au rămas pe lista de aşteptare 250 de copii, anul acesta numărul cererilor a fost cu doar 50 de solicitări mai mare decât cel al locurilor disponibile", a declarat pentru BIHOREANUL directoarea DAS Oradea, Anca Grama.
În ultimii ani, numărul solicitărilor care nu au putut fi onorate de municipalitate a scăzut constant, pe fondul construirii de noi unităţi de învăţământ antepreşcolar atât în Oradea, cât şi în comunele limitrofe.
Directoarea Anca Grama este convinsă însă că, în final, toţi copiii pentru care s-au depus dosare de înscriere vor fi acceptaţi.
"Întotdeauna se eliberează locuri pe parcursul anului şcolar. Sunt părinţi care depun dosare deşi copiii au bunici în grija cărora vor fi lăsaţi, sunt copii care nu se acomodează sau cazuri în care sunt transferaţi la creşe private. Dacă anul trecut, la un număr de 250 de copii înscrişi pe lista de aşteptare, am reuşit să soluţionăm aproape toate cererile, sunt convinsă că anul acesta nu vor fi probleme", a spus Grama.
... dar ar putea apărea locuri
Pentru copiii rămaşi în aşteptare, DAS Oradea ar putea cere suplimentarea numărului de locuri din creşe. "La nevoie, am putea cere Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor să aprobe suplimentarea locurilor cu încă doi copii pe grupă", a explicat directoarea Anca Grama.
Procedura s-ar putea face în luna august, după ce DASO va vedea câţi copii rămân efectiv în aşteptare după eventualele transferuri ori retrageri.
Locuri suplimentare ar mai putea apărea din toamnă, după deschiderea creşei de pe strada Aluminei, cu o capacitate de 40 de locuri. Unitatea ar urma să preia fie copii rămaşi pe listă, fie micuţi admişi în alte creşe, dar ai căror părinţi ar dori să-i transfere mai aproape de casă, lucru care ar elibera noi locuri.
În plus, unii părinţi, chiar dacă au depus dosare pentru înscrierea copiilor, s-ar putea să nu vrea să-i ducă la creşă din toamnă.
Legislaţia permite intrarea copilului în creşă cu cel mult 30 de zile înainte ca părintele să se întoarcă la serviciu.
"De obicei, cei care rămân pe lista de aşteptare sunt cei care au vârsta foarte mică. Poate că părinţii nici n-au solicitat loc în creşă chiar din septembrie, ci din ianuarie sau februarie", a spus Grama.
Pentru anul şcolar 2026-2027, în creşele orădene au fost disponibile circa 600 de locuri, după reînscrierea copiilor care frecventau deja unităţile. În total, reţeaua de creşe din Oradea are aproximativ 900 de locuri.