Băiețelul de 9 ani din Oradea, rănit grav în accidentul de autocar produs pe Autostrada Soarelui pe 22 iunie, în care a murit și antrenorul Marius Coman, a decedat.

Informația a fost anunțată public marți de Federația Română de Baschet și a fost confirmată de reprezentanții spitalului în care era internat.

"Din păcate, a fost declarat decesul băieţelului în noaptea de luni spre marţi, spre dimineaţă", a declarat BIHOREANULUI dr. Raluca Alexandru, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.

Răzvan Ţârlea fusese internat în stare extrem de gravă după accident, cu traumatisme multiple, printre care o leziune craniană severă, traumă toracică şi plăgi provocate de cioburi.

Medicii l-au resuscitat iniţial şi l-au menţinut intubat şi ventilat mecanic în secţia de terapie intensivă, dar în ciuda eforturilor depuse, starea lui de sănătate s-a deteriorat progresiv.

De aproximativ două săptămâni, micuțul se afla în moarte cerebrală.

În mesajul Federaţiei Române de Baschet, băiatul este descris drept "un copil curajos, plin de lumină şi speranţă", care "a luptat până în ultima clipă". 

FRB a mai anunţat și că Festivalul Naţional de Babybaschet, care se desfăşoară anual la Costineşti și spre care se îndrepta Răzvan în momentul tragicului accident, va purta numele lui.

„Cu permisiunea familiei, Festivalul de babybaschet din regiune va purta numele lui Răzvan – un gest de recunoștință și iubire eternă”, a anunțat FRB pe Facebook.

După cum se știe, accidentul a avut loc duminică, 22 iunie, în jurul orei 19, pe Autostrada A2, în zona localităţii Săruleşti (judeţul Călăraşi). Autocarul în care se aflau 28 de persoane - 22 de copii şi 6 adulţi, membri ai clubului Baschet Star Oradea - se îndrepta către Costineşti, unde urma să înceapă Festivalul Naţional de Baby şi Minibaschet.

La un moment dat, o anvelopă de pe partea dreaptă-faţă a explodat, iar autocarul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma impactului, antrenorul Marius Cristian Coman, în vârstă de 23 de ani, a murit pe loc, fiind proiectat în afara vehiculului.

Mai mulţi copii au fost răniţi. Doi dintre ei au fost transportaţi cu elicopterul SMURD, iar alţi cinci au primit îngrijiri medicale în spitalele "Grigore Alexandrescu" şi "Marie Curie" din Capitală. Ceilalţi au fost externaţi treptat, fiind în afara pericolului.

În accident a fost rănit și fratele lui Răzvan Țârlea, însă leziunile suferite de acesta au fost ușoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!