O nouă veste tristă pentru sportul bihorean! Dorin Roşca, un longeviv angajat al Clubului Crişul Oradea, a plecat la cele veşnice în noaptea de miercuri spre joi.

Fost arbitru divizionar de baschet, iar apoi mulţi ani metodist la Clubul Sportiv Crişul Oradea, în special în perioada când clubul a fost condus de Ioan Alexandrescu, dar şi după, precum şi organizator de competiţii la secţia de polo a Clubului CSM Oradea, Dorin Roşca s-a stins la vârsta de 70 de ani.

Născut la data de 28 august 1954, Dorin Roşca a fost un foarte apreciat arbitru în baschetul românesc, iar de-a lungul timpului el s-a confundat cu Clubul Crişul, unde a activat o bună perioadă de timp, iar din anul 2003 a fost, în paralel, şi la Clubul CSM Oradea, organizator de competiţii la secţia de polo, până în anul 2021, când s-a pensionat.

În ultimii ani el s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate. După pensionare, Dorin Roșca s-a mutat în Suedia, la una dintre fiicele sale. Acolo s-a și stins din viață.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!