Fostul primar al Oradiei din perioada 1996-2000, Mihai Sturza, a murit, sâmbătă, la vârsta 69 de ani. Din câte se pare, fostul edil a făcut infarct, el fiind cunoscut cu antecedente medicale.

"Nu-mi vine să cred, ieri dimineaţă am băut cafeaua cu el, nu avea nimic, pentru ca astăzi să aflu că a murit. Am vorbit cu soţia fiului său şi Mihai era în Sălaj, în vizită, iar în jurul orei 14 i s-a făcut rău. Am înţeles că a făcut infarct", a mărturisit BIHOREANULUI liberalul Silviu Torjoc, care era unul dintre cei mai buni prieteni ai fostului primar.

Trupul edilului a fost depus la o capelă în Sălaj, urmând să fie adus în zilele următoare la Oradea. Din câte se pare, înmormântarea va avea loc în cursul zilei de marţi.

Mihai Sturza avea 69 de ani şi era cunoscut cu afecţiuni cardiace. El a fost primarul Oradiei între anii 1996 şi 2000, fiind ales, la vremea respectivă, din partea Convenţiei Democratice. În prezent el era membru PNL Bihor şi conducea o mică afacere de vânzare de instrumente medicale. Atât în trecut cât şi în ultima perioadă, Sturza se bucura de simpatie în rândul liberalilor bihoreni, deşi nu a fost un performer, nici din punct de vedere politic, nici administrativ.

Mandatul lui Sturza a fost unul dezamăgitor pentru orădeni, perioada fiind considerată una de stagnare şi de şanse de dezvoltare ratate, pe fondul unei guvernări a CDR marcate de conflicte interne şi stângăcii. „Parlamentarii noştri au dat dovadă de lipsă de combativitate. Când a fost să ne ajute ne-au întors spatele", aşa spunea Mihai Sturza BIHOREANULUI despre guvernarea 1996-2000.

„Guvernarea liberală asupra Oradiei a fost o decepţie. Primarul Mihai Sturza nu a reuşit să se impună nici măcar ca bun gospodar, darmite să facă figură de liberal. Mai mult, între primar şi colegul său de partid Florian Hârca a existat o stare de conflict aproape permanentă”, scria despre el analistul Florin Budea.

Cert este că, în anul 2000, PDL-istul Petru Filip a recâştigat Primăria orădeană, pentru aproape două mandate complete. Abia în 2008 liberalii vor reuşi să recâştige alegerile locale, cu Ilie Bolojan cap de listă.

În ultimii ani, Sturza a fost absent din viața politică. Una dintre ultimele sale ieșiri a fost în 2010, când acuza că, în mandatul său a fost pus la punct cel mai profitabil proiect pentru orădeni, un sistem revoluţionar de termoficare care garanta scăderea la jumătate a preţului gigacaloriei, care ar fi fost "trântit" însă, din lăcomie, de Petru Filip, care a revenit la conducerea Primăriei Oradea.

Deşi Filip ameninţa cu justiţia şi spunea că şi el i-ar putea găsi "schelete prin dulapuri" lui Sturza, acesta era neclintit: "Aştept să mă dea în judecată şi o să-l pun faţă în faţă cu nemţii de la care a cerut mită!", acuza Sturza la vremea respectivă.