Generalul maior în rezervă Corneliu Mihai Lungu, fost comandant, între altele, al Garnizoanei Oradea, a încetat din viață luni, în Spitalul Județean din Oradea, la vârsta de 82 ani.

Fost Inspector General al Armatei Române, generalul Lungu va fi condus pe ultimul drum pe un afet de tun, în cadrul unei ceremonii care va începe la Biserica Militară din Oradea.

Infarct fatal

„Domnul general a suferit în urmă cu câțiva ani un infarct căruia i-a supraviețuit. Cel de-al doilea i-a fost fatal”, a declarat marți BIHOREANULUI colonelul (r) dr. Constantin Moșincat, unul dintre camarazii de arme ai generalului Lungu și fost subaltern în Garnizoana Oradea.

Pe grupurile de comunicare ale militarilor în rezervă și în retragere din Bihor anunțul a fost făcut marți dimineață.

O carieră de succes

Născut în 1941 la Sibiu, Corneliu Mihai Lungu a urmat Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza, Școala Superioară de Ofițeri din Sibiu și Academia de Înalte Studii Militare din București, promoția 1974, a absolvit Dreptul și un curs postuniversitar NATO în 1994.

A fost, pe rând, comandant de pluton, companie și batalion, comandant al Regimentului Mecanizat de la Beiuș, al Diviziei 1 Mecanizate București, al Diviziei 2 Mecanizate Craiova și al Diviziei 11 Mecanizate Oradea. Între anii 1994-1997 a fost Inspector General al Armatei Române, iar între 1997-2001 a servit ca atașat militar la Budapesta. În 2001 a trecut în rezervă.

Atât în timpul activității, cât și după trecerea în rezervă a publicat lucrări de specialitate. A fost unul dintre promotorii în urma cărora s-au realizat și dezvelit statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul și bustul Generalului Traian Moșoiu, ambele în Oradea.

Pe afet de tun

Potrivit col (r) dr. Constantin Moșincat, foștii camarazi de arme, prietenii și cunoscuții apropiați pot participa la o slujbă de priveghi în memoria generalului Lungu, aceasta fiind programată miercuri, la Capela Orășenească din Cimitirul Municipal, cu începere de la ora 17.

Înmormântarea va avea loc joi, cu onoruri militare.

„Ceremonia va începe la ora 13.00 cu un serviciu religios la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, de unde trupul neînsuflețit va fi condus, pe un afet de tun și cu gardă de onoare, la Cimitirul Municipal, unde va avea loc o slujbă, tot la Capela Orășenească, iar apoi înhumarea”, a spus fostul camarad al generalului Lungu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!