Cadavrul bărbatului a fost descoperit luni după-amiaza, în jurul orei 15.30, într-un pârâu care străbate satul Lugaşu de Sus, acesta fiind găsit îngheţat şi cu capul în apă, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat victima ca fiind un bărbat de 48 de ani, din sat. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că victima a coborât, chiar în faţa locuinţei sale, pe albia pârâului care străbate localitatea şi a spart gheaţa, încercând să ia apă pentru gospodărie, s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul în apă, împrejurare în care a survenit decesul", a explicat Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, după examinarea cadavrului, poliţiştii au exclus varianta unui omor, pe cadavru neexistând urme vizibile de violenţă.

„Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga din Aleşd în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.