Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna bihoreană Batăr, a fost reţinut pentru 24 de ore și s-a ales cu dosar penal, după ce a urcat la volan, deși avea permisul de conducere anulat, a „parcat” într-un șanț și a refuzat să fie testat pentru consum de alcool.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18.30, pe DJ 795, între localitatea Tulca și municipiul Salonta, unde bărbatul, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției și a ajuns cu mașina într-un şanţ de pe marginea drumului. Accidentul a fost fără victime.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Salonta, care au constatat că șoferul avea permisul de conducere anulat, așadar nu avea dreptul legal să conducă. Mai mult, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar și recoltarea de probe biologice, eschivându-se complet de la stabilirea alcoolemiei.

În urma celor constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!