Rămas fără club după ce a reziliat contractul cu Manchester United, fotbalistul Cristiano Ronaldo a semnat o înțelegere cu Al-Nassr, club din Arabia Saudită.

Anunțul a fost făcut chiar de clubul din Riad, care a precizat că Ronaldo are un contract până în 2025, scrie libertatea.ro.

Fotbalistul va fi plătit regește de arabi. Potrivit BBC, va primi cel mai mare salariu din istoria fotbalului: aproximativ 200 de milioane de euro anual!

În vârstă de 37 de ani, jucătorul a transmis că este nerăbdător să experimenteze un nou campionat de fotbal, într-o țară diferită.

„Sunt norocos că am câștigat tot ce mi-am propus în fotbalul european și simt acum că este momentul potrivit pentru a împărtăși experiența mea în Asia”, a adăugat Ronaldo.

Al-Nassr are 9 titluri de campioană și a descris transferul drept o „istorie în devenire”, care „va inspira liga noastră, națiunea și generațiile viitoare, băieții și fetele să fie cea mai bună versiune a lor”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!