Chiar dacă echipa de seniori a clubului FC Bihor a jucat joi, fiind programată astfel de cei care deţin drepturile de televizare din Liga a II-a, iubitorii fotbalului din Bihor au parte de un nou joc de fotbal în acest weekend la Stadionul Iuliu Bodola din Oradea. Este vorba de această dată de un joc demonstrativ, între echipele de old-boys de la FC Bihor şi UTA Arad. Evenimentul este programat sâmbătă, cu începere de la ora 16, constituie cea de-a treia ediţie a Memorialului Dumitru Burescu.

Cei de la Old Boys FC Bihor nu l-au uitat pe cel care a fost Dumitru Burescu, un bun jucător al echipei orădene de fotbal, care s-a stins la doar 54 de ani, în urmă cu trei ani.

Cum FC Bihor şi UTA Arad sunt două dintre echipele reprezentative la care a evoluat Burescu, formaţiile de old boys ale celor două cluburi se vor întâlni din nou în acest weekend.

Nu vor lipsi nume cunoscute de către iubitorii fotbalului, astfel că, din echipa orădeană pentru acest meci, printre alţii, vor face parte: Marcel Abrudan, Dan Chiş, Stelian Farcău, Sebastian Platon, Sandu Balaj, Claudiu Mutu, Sorin Todea, Adrian Anca, Zeno Bundea, Sebastian Achim, Dumitru Măniguţiu, Valentin Velcea, Victor Ienciu şi Silviu Odobasianu.

De partea cealaltă, UTA Old Boys vine cu jucători precum: Dorel Toderaş, Adrian Negrău, Dorel Mutică, Radu Anca, Daniel Ştefăligă, Marius Grad, Iulius Arman, Marius Ciubăncan, Alin Gligor, Alin Drăgan, Florin Fabian şi Sorin Botiş.

Meciul de sâmbătă va avea şi un caracter caritabil. Intrarea va fi liberă, dar pe stadion va fi amplasată o urnă unde se vor putea face donaţii pentru Paula Adelina Butiri, care se confruntă mari cu probleme de sănătate.

"Numele meu este Butiri Paula Adelina, călătoria mea în aceasta viata a început acum 21 de ani, călatorie care pentru mine nu a fost una tocmai favorabilă. M-am născut un copil sănatos, dar din păcate, la vârsta de 1 an, din cauza unei erori medicale viaţa mea a luat o întorsătură drastică. Din cauza unui vaccin administrat incorect am făcut un stop cardio-respirator, în urma căruia am fost diagnosticată cu paralizie cerebrală şi retard psihomotor, urmând să-mi petrec restul vieţii fără a mai putea să mă bucur de o copilarie normală, într-un scaun cu rotile şi dependentă constant de cineva. Au urmat ani de recuperare, tratamente şi terapii, care au fost limitate ca număr din cauza posibilităţilor financiare ale mamei mele Ramo Popp, singura persoană care mi-a fost alături, iar pe lângă toate acestea rezultatul recuperărilor a fost diminuat constat de crizele epileptice datorate condiţiei mele medicale. Odată cu înaintarea mea în vârstă, tratamentele şi îngrijirea mea de zi cu zi au devenit tot mai costisitoare şi mai complexe", este povestea cutremurătoare a Paulei Adelina.

Memorial Dumitru Budescu Oradea

Cea de-a treia ediţie a Memorialului Dumitru Burescu va avea loc cu începere de la ora 16, la Stadionul Iuliu Bodola. 

Reamintim că Dumitru Burescu a decedat la data de 9 august 2021, la doar 54 de ani. În cariera lui, a mai evoluat la Înfrăţirea Oradea, Astra Arad, UTA, FC Drobeta Turnu Severin, FC Bihor şi Apulum Alba Iulia. "Buri" a fost şi preşedintele echipei orădene de old-boys.

"Aşteptăm cât mai multă lume la stadion, să cinstim cum se cuvine memoria lui "Buri". De asemenea ne putem arăta susţinerea faţă de Paula Adelina, o tânără cu mari probleme de sănătate, pentru care se vor putea face donaţii", a declarat Adrian Moisa, preşedintele Old Boys FC Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!