Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au anunţat miercuri dimineață că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost identificate 74 de noi cazuri Covid, după efectuarea a 671 teste PCR și antigen în cursul zilei precedente.

Numărul total al infectărilor confirmate în Bihor de la debutul pandemiei a ajuns, astfel, la 21.169.

Fără decese

Potrivit surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea (40), Suplacu de Barcău, Sălacea, Șimian, Diosig, Vașcău, Pietroasa, Țețchea, Marghita, Valea lui Mihai, Săcueni, Ștei, Bulz, Vadu Crișului, Aleșd, Tăuteu, Bratca, Borș, Brusturi, Curtuișeni și Sârbi.

Sursele medicale afirmă că una dintre cele 74 de persoane a mai fost confirmată cu Covid și în luna aprilie a anului trecut, aceasta fiind a treia reinfectare înregistrată în Bihor de la începutul pandemiei.

Numărul deceselor pe fondul infectării cu Covid stagnează la 922, în timp ce totalul vindecărilor a ajuns la 19.674, cu 31 mai multe decât marți.

În structurile de Terapie Intensivă erau internați miercuri dimineață 26 de pacienți, dintre care 19 la Spitalul Municipal din Oradea, iar 7 în compartimentul de profil al Spitalului Pelican.

Oradea, incidență în creștere ușoară

În Bihor erau înregistrate miercuri dimineață 573 cazuri de Covid, cu 41 mai multe decât în ziua precedentă, iar incidența cumulată pe ultimele 14 zile și raportată la totalul populației este de 0,85 cazuri la mia de locuitori.

În județ continuă să fie o singură localitate cu incidență de peste 3 la mie, și anume orașul Vașcău (3,30 la mie), în alte cinci unități administrativ-teritoriale incidența fiind mai mare de 1,5 la mia de locuitori: Bulz, Șimian, Sălacea, Săcădat și Vadu Crișului.

În Oradea, unde în ultimele două săptămâni au fost înregistrate 314 cazuri Covid, incidența a urcat ușor la 1,39 la mia de locuitori (față de 1,29 în ziua precedentă).

Peste 41.600 vaccinări

În cursul zilei de marți au fost vaccinați încă 735 bihoreni, până acum primind ambele doze 16.951 persoane. Totalul reacțiilor adverse a rămas 34, iar numărul dozelor pierdute este de 29.

În județ au fost administrate de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent 41.651 doze din cele 42.630 primite.

Pe de altă parte, au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului. În cursul zilei de joi, polițiștii și jandarmii au verificat 1.240 persoane carantinate şi 318 persoane aflate în izolare la domiciliu, precum și 116 firme şi 55 mijloace de transport în comun, fiind aplicate 61 de avertismente şi 116 amenzi, în valoare totală de 25.500 de lei.