A construit piramida din curtea Primăriei, a prelungit pasajul subteran de la gară până în strada Ecaterina Teodoroiu, a refăcut podul Theodor Neş de peste linia ferată, acum se pregăteşte să amenajeze grădina publică de pe Dealul Ciuperca.

Abed Nego a fost singura firmă de construcţii care a depus o ofertă în cadrul licitaţiei organizate de municipalitate în data de 23 septembrie pentru atribuirea lucrărilor de reamenajare a dealului care domină oraşul.

Potrivit municipalităţii, valoarea estimată a lucrărilor este de 5,3 milioane lei, fără TVA, iar acestea vor trebui finalizate până la sfârşitul anului 2015.

În prezent, procedura de achiziţie a lucrărilor este în faza de verificare şi evaluare a ofertelor. La precedenta licitaţie, organizată în cursul lunii august, nu s-a prezentat nici un ofertant dat fiind suma rezervată de municipalitate pentru finanţarea lucrărilor, considerată de constructori prea mică.

Finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria proiectul "Dezvoltarea unor habitate naturale din specii de arbori protejaţi şi floră spontană pe Dealul Ciuperca din Municipiul Oradea" are ca obiect achiziţia lucrărilor de arhitectură, instalaţii, întreţinere spaţii verzi şi realizarea unor habitate naturale din specii de arbori protejaţi şi floră pe Dealul Ciuperca.

Proiectul presupune reamenajarea completă a Dealului Ciuperca, acesta urmând să fie acoperit cu spaţii verzi, arbori, arbuşti şi plante. Zona va avea mai multe puncte de belvedere şi odihnă.