Un articol critic cu privire la felul în care o facultate a Universităţii din Oradea organizează examenul de master a fost publicată, marţi, de Daniel Farcaş, licențiat în filosofie și litere, al Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, doctor în filosofie al Universității Paris 4 – Sorbonne și master în filosofie al Universității Paris 1 - Panthéon-Sorbonne. Acesta a fost respins la un examen organizat de Departamentul de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, unde a încercat să se înscrie la masterat, după o evaluare orală fără vreun barem şi pe care nu a putut să o conteste, motiv pentru care autorul etichetează universitatea orădeană - fără să o nominalizeze direct - ca fiind „o sorbonea provincială”.
„Deși înțelesesem deja din nenumăratele scandaluri de corupție că sorbonelele românești se zbat încă în impostură m-am încumetat să mă înscriu la un masterat de psihologie clinică la o asemenea sorbonea. Am luat un briliant 5,66, suficient de puțin ca, în conjuncție cu nota 10 pe care o aveam de la licență, să fiu printre primii picați. Nu vă așteptați la un western. Totuși, povestea pe care v-o spun s-a întâmplat în Vestul încă Sălbatic al României și al spațiului academic românesc, care rămâne încă într-un soi de sălbăticie fără norme și proceduri clare”, scrie Farcaş, care s-a stabilit de mai mulţi ani în Oradea, după ce a terminat și doctoratul la Sorbona.
El relatează cum „Regulamentul de admitere al facultății spune - despre contestații - că se depun după ora 14:00 (fără niciun alt detaliu procedural!), pentru ca apoi să afli că nu se acceptă nicio contestație, pentru că în regulamentul general al universității scrie că probele orale nu se pot contesta”, astfel că „totul e posibil”. Mai mult, același regulament de admitere al facultății prevedea, înainte cu câteva luni, că dosarul de înscriere la examen trebuie să cuprindă, printre alte documente, un „certificat de botez”, condiţie care apoi a fost eliminată discret, după ce Farcaş a pus întrebări asupra ei.
„După ce profesoarele au dat „skip” peste prima parte a proiectului (din motive de pauză de masă), am expus exact partea solicitată de onorata comisie. Mi s-au adresat întrebări. Și nu mi s-au adus corecții, dar asta - vorba întâi-stătătorului de la departament (care nu fusese în comisie) - pentru că „poate” lucrarea a fost atât de greșită, încât nu mai era nimic de corectat. (Nu se știe însă de ce onor comisia mi-a adresat întrebări de clarificare și aprofundare, dacă totul ar fi fost greșit.)
Am luat un briliant 5,66, suficient de puțin ca, în conjuncție cu nota 10 pe care o aveam de la licență, să fiu printre primii picați. Eufemistic, acum nu se mai spune „picat”, nici „respins” - că „respins” provoacă „damage”, cum spun generația Z -, ci am ajuns pe lista de așteptare (ceea ce, să recunoaștem, sună mai onorabil)... Fusesem singurul cu nota 10 la licență din lista de candidați, iar asta nu avea, socot, cum să fie bine”, scrie autorul.
Cert este că absolventului de Sorbona nu i s-au oferit explicaţii cu privire la motivele notării sale. „Cum proba mea de admitere a fost una orală și, vorba latinilor, „verba volant”, nu există nicio instanță de apel. Nu există baremuri de evaluare publicate și nici nu se poate solicita, măcar pentru informare - din pricina absenței normelor privind contestațiile, din regulamentul facultății - niciun fel de detaliu legat de evaluare și de eventualele baremuri. Probabil comisia, de înalță ținută morală, se-nțelege, nu și-ar putea îngădui subiectivisme și totuși este straniu că o specializare pentru care cercetarea cantitativă, cu teste standardizate, este obligatorie nu poate oferi detalii nici despre cum arată baremul, nici despre cum arată punctajul candidatului pe acel barem”.
Farcaş vorbeşte, în context, despre Oradea ca fiind „un oraș cu o cultură efervescentă și care, în ultimii douăzeci de ani, a cunoscut o dezvoltare fulminantă”, căci „nu mai există nici cai, nici căruțe, nici „pub”-uri sordide cu pistolari”, dar „există alte instituții, e drept, unele moderne (în care administrația locală a investit chibzuit) și încă altele uitate de vreme… (care nu stau sub tutela administrației locale, ci funcționează într-o altă logică - cea a Vestului Sălbatic)”, cu referire clară la Universitatea din Oradea, devenită celebră prin scandalurile legate de falsuri şi acte de impostură academică.
„În anii 1990, școala asta fusese mai degrabă manea, decât sorbonea, o invenție rapsodică, adică o formă fără fond. Articolele de presă cu scandalurile de corupție o arată din plin. Între timp, generația s-a schimbat; o parte din foștii anchetați sunt acum oale și ulcele. Uneori mi-e teamă însă că au lăsat un soi de „legacy” (cum ar spune generația Z)”, scrie Farcaş.
El face o comparaţie critică a modului în care funcţionează sistemele universitare, cel românesc şi cele occidentale, primul privilegiind formalismul, cantitatea şi statisticile, iar celelalte cunoaşterea. Concluziile: „Povestea asta s-a întâmplat într-o urbe din Vestul Sălbatic al universităților românești, dar putea avea loc în oricare dintre lumile posibile ale sorbonelelor noastre autohtone. Locul precis este irelevant, căci povestea mea vrea să atragă atenția asupra unui fapt îngrijorător: deși toate școlile superioare oferă diplome la fel de valide, formarea profesională mai ales la ciclul doi și respectiv trei nu este aceeași la toate școlile românești. Toate dau diplome valabile; nu toate dau aceleași competențe. ARACIS-ul stă bine la matematică: numără tot, normează tot, își face treaba cu sârg, dar niciodată nu (se) știe dacă cifrele alea asigură eficiența sau doar securizează mediocritatea sistemului”.
„Bunul cel mai valoros pe care îl primești la sorbonelele din Palilua sunt diplomele, adică acele bucăți de hârtie în virtutea cărora, conform cantităților obeze și a cifrelor, cică ai avea competențe. Poate. Sau poate nu. Asta știe comisia, care e suverană pe barem. Dar sigur ai dreptul să exerciți o profesie, indiferent de competențele reale. Absența lor se acoperă cu hârtia de calitate din care e făcută diploma”, mai scris Farcaş, sfătuind în final părinţii să îşi îndrepte copiii către şcoli serioase.
„La „frageda” mea vârstă, am ajuns la primul meu examen picat - și încă unul de admitere - la o sorbonea provincială animată de un ego hipertrofiat. Dacă ar fi să-mi îndrept copilul spre vreo școală superioară, i-aș indica, firește, a mea „alma mater”, de la Cluj, sau o altă școală din Consorțiul Universitaria. Desigur, dacă sunteți mai pragmatic decât mine și înțelegeți că banii n-au prea multe de-a face cu competențele, încurajați-vă copilul spre o sorbonea din Vestul Sălbatic, unde totul e „poate da” sau „poate nu”, unde nu sunt regulamente clare, unde trebuie să duceți „certificat de botez” la dosar (cred că nu e greu de obținut de la preot, cel puțin dacă sunteți ortodox sau catolic), unde comisia este suficient de opacă încât să nu lase să știe nimeni dacă odrasla voastră a știut sau nu, unde nimic nu e verificabil, ci totul e oral (cam cum e și folclorul) și nu se poate contesta”, spune articolul.
BIHOREANUL a solicitat Universităţii din Oradea un punct de vedere cu privire la situaţiile relatate. Vom reveni cu acesta, când va fi disponibil.
UPDATE: Reacția Universității din Oradea
Universitatea din Oradea a transmis joi, la solicitarea BIHOREANULUI, un punct de vedere legat de acuzaţiile făcute de un candidat absolvent al unui doctorat în Filosofie la Sorbona care a fost respins la admiterea la masteratul de Psihologie Clinică cu nota 5,66.
În esenţă, reprezentanţii instituţiei resping acuzaţiile lui Daniel Farcaş, spun că au respectat legislaţia şi metodologia de organizare şi de examinare şi afirmă că, pur şi simplu, acesta nu s-a pregătit suficient pentru a obţine o notă mai mare, care să-i fi asigurat un loc.
Detalii, în articolul: „Reacţia Universităţii din Oradea la acuzele absolventului de Sorbona care a picat la admiterea la masterat”