Lucrările au început încă de la ora 7, iar puţin după ora 12 constructorii terminau deja de montat cea de-a treia grindă pe porţiunea de pasaj pe care drumul expres traversează strada Gheorghe Doja.

Operaţiunile s-au desfăşurat cu restricţionarea circulaţiei pe porţiunea de arteră delimitată de străzile Bărăganului şi Graurilor pentru ca în cea de a doua parte a zilei şantierul să se mute în strada Louis Pasteur. Aceasta va rămâne închisă pe porţiunea dintre Vago Iosif şi Colinelor până la sfârşitul zilei.

Ridicată peste case

Amplasarea pe pod a unei grinzi lungă de 33 metri şi grea de 35 de tone durează puţin peste 10 minute, dar pentru ca operaţiunea să se desfăşoare în siguranţă pregătirile pot dura peste o jumătate de oră.

Pregătirile pentru montarea grinzii laterale a podului, pe care au trebuit montate elemente metalice de sprijin, s-a dovedit a fi şi cea mai spectaculoasă. Împărţiţi în două echipe, muncitorii au legat blocul de beton cu cabluri oţelite groase cât mâna, pe care le-au asigurat cu siguranţe masive ca nişte cercei uriaşi.

Ridicarea grinzii s-a dovedit a fi o operaţiune dificilă. Macaraua fiind amplasată între clădirea cu etaj de la numărul 43 şi viitorul pod, operatorul nu vedea aproape nimic din ceea ce se întâmpla în stradă. Macaragiul a trebuit să fie dirijat de colegi să ridice structura de beton pe pasaj în condiţii de siguranţă fără să atingă cu blocul de beton stâlpii de iluminat sau acoperişurile clădirilor din jur.

Investiţie de milioane

Lucrările de montare a grinzilor de beton pe pasajul lung de 157,7 metri vor continua sâmbătă şi duminică cu închiderea circulaţiei pe strada Louis Pasteur pe porţiunea delimitată de străzile Vago Iosif şi Colinelor. Ultimul transport de grinzi va sosi la Oradea peste o lună şi va fi pus în operă în perioada 26-29 august.

Cu o lungime de 3,5 kilometri, drumul rapid va începe la podul Mareşal Constantin Prezan şi va traversa străzile Făcliei, Piatra Craiului, Adevărului, Gheorghe Doja, Louis Pasteur, Ecaterina Teodoroiu, Izvorului, Theodor Neş, pe la baza dealurilor Pisicii şi Ciuperca.

Viitoarea cale de acces va avea câte o bandă pe sens, cu o lăţime de 3,5 metri, plus trotuarele, şi va traversa la o înălţime de 5 metri străzile Piatra Craiului - cu un pasaj lung de 33,3 metri, respectiv Gheorghe Doja şi Louis Pasteur - cu un pasaj de 157,7 metri.

Lucrările, în valoare de 49,4 milioane lei, vor fi realizate de asocierea firmelor Trameco, Selina, Drumuri Bihor, Abed Nego, Vega '93 Galaţi, Geotec Plant Iaşi, Instgat Timişoara şi subcontractorul ELM Electromontaj Cluj Napoca.