Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Oradea. Un motociclist în vârstă de 36 de ani și pasagera sa, o femeie de 30 de ani, au murit după ce motocicleta pe care se aflau a lovit bordurile unui sens giratoriu de pe Șoseaua Borșului.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Bihor, accidentul a fost anunțat sâmbătă, 25 iulie, la ora 00.43, prin numărul de urgență 112.

"Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri la fața locului s-a stabilit că un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea o motocicletă pe șoseaua Borșului – D.N. 1, dinspre localitatea Sîntion înspre municipiul Oradea, pe banda a doua de circulație, la pătrunderea în sensul giratoriu de la intersecția șoselei Borșului cu Calea Borșului, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi lovit bordura care delimitează partea carosabilă de spațiul verde ce separă sensurile de circulație, și-ar fi continuat deplasarea în sensul giratoriu, unde ar fi lovit bordura care împrejmuiește spațiul verde amenajat în interiorul acestuia", a explicat agentul șef Alin Lazar, de la biroul de presă al Poliției Bihor.

În urma impactului, motociclistul și pasagera lui s-au dezechilibrat și au căzut pe carosabil.

Cei doi au suferit multiple leziuni și au murit pe loc.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!