Doi adolescenţi de 16 ani au fost răniţi, joi dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Decebal. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Bihor, accidentul s-a produs, joi dimineaţa, la 7.20. 

Cei doi băieţi, ambii localitatea bihoreană Miersig, traversau strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, şi au fost loviţi de un şofer orădean de 42 ani, aflat la volanul unui Opel, care nu le-a acordat prioritate. În urma accidentului rutier, victimele au suferit leziuni ușoare.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că autoturismul nu figurează înmatriculat în România, având aplicat un număr de înmatriculare care aparține unui alt autoturism”, se arată în informarea poliţiştilor.

Ca atare, orădeanul s-a ales cu dosar penal, fiind anchetat pentru vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

(foto: Facebook - Grupul Info Trafic Bihor)