Două persoane au fost rănite, iar traficul rutier este îngreunat, marți dimineață, pe DN 79, după ce două mașini s-au lovit în zona Aeroportului Oradea, unde se desfășoară ample lucrări de lărgire a carosabilului.

Împrejurările în care s-a produs evenimentul urmează să fie anchetate de polițiști.

Conform unui martor ocular, un autoturism Audi mergea cu viteză dinspre oraș spre Nojorid, când, la îngustarea drumului, a lovit cealaltă mașină, care mergea în aceeași direcție.

Cea de-a doua mașină a fost proiectată în șanț, oprindu-se pe plafon, cu roțile în sus.

„Apelul la 112 a intrat la ora 8.25. Evenimentul rutier s-a produs pe Calea Aradului din municipiul Oradea, fiind implicate două autoturisme. Două persoane vor fi transportate la spital pentru investigații medicale”, a declarat BIHOREANULUI agentul șef Alin Laza, de la Biroul de Presă al Poliției Bihor.

Traficul în zonă este îngreunat, dirijat de polițiștii rutieri.

Cercetarea la fața locului urmează să fie efectuată de polițiștii Biroului Rutier Oradea.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele două persoane ar fi suferit răni ușoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!