Doi orădeni cu vârste de 32 de ani și 57 de ani ani au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri, pe şoseaua de centură a municipiului Oradea. Cei doi coborâseră din autoturismul BMW ca să schimbe o roată, însă au uitat să semnalizeze faptul că au o avarie, fiind izbiţi de un microbuz. 

Potrivit unui comunicat transmis joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier a fost semnalat miercuri dimineaţa la ora 5.35.

Orădeanul în vârstă de 32 ani se afla la volanul unui autoturism (BMW - n.r.) cu care circula pe strada Ogorului, înspre Calea Clujului, când, din cauza unei pene, a fost obligat să oprească autoturismul pe banda întâi de circulație. 

Cei doi au oprit pe carosabil, dar au omis să semnalizeze faptul că au o avarie, spun poliţiştii, şi au început să schimbe roata, moment în care "au fost accidentați de un microbuz, condus pe banda a doua, în aceeași direcție de deplasare, de un bărbat de 40 de ani, din comuna Brusturi", scrie în comunicatul Poliţiei Bihor.

În urma accidentului rutier, orădeanul de 32 de ani a suferit multiple leziuni, iar orădeanul de 57 de ani a suferit leziuni ușoare, ambii fiind transpotați la spital pentu îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.