• Două persoane au fost rănite, vineri după-amiază, după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident pe strada Thurzó Sándor din Oradea
  • Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, evenimentul rutier a fost semnalat în jurul orei 14.45.

„Au fost implicate două autoturisme, iar două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au fost polițiștii Biroului Rutier Oradea, pentru cercetări”, a declarat pentru BIHOREANUL Fărcuța.

La locul accidentului au intervenit și pompierii Detașamentului 1 Oradea, care au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și au acordat primul ajutor persoanelor implicate, după cum arată purtătoarea de cuvânt a ISU Crişana, plutonier Alina Butaci.

Răniții au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea. 

„Este vorba despre un bărbat, care va fi internat la Secția Chirurgie, cu traumatism toracic și abdominal, și o femeie, care e în curs de evaluare, cu leziuni la nivelul membrelor mai ales, dar care nu-i pun în pericol viața”, a declarat pentru BIHOREANUL șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Deocamdată nu sunt clare circumstanțele în care s-a petrecut accidentul. Imaginile publicate de trecători arată că ar fi fost vorba de o coliziune frontală.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!