O tânără de 17 ani din Oradea a murit, miercuri seară, într-un tragic accident rutier produs pe podul CFR Ioşia. 

Fata traversa podul împreună cu alţi trei tineri şi au văzut mult prea târziu trenul Inter-Regio care circulă pe relaţia Timişoara - Oradea îndreptându-se spre ei. Doi băieţi au reuşit să se ferească din timp, un tânăr de 20 ani din Sântandrei a fost atins uşor, dar fata de 17 ani a fost izbită din plin, fiind grav rănită.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, tragedia a fost anunţată prin numărul de urgenţă 112 la ora 21.39.

Echipajele de urgenţă chemate la faţa locului au încercat vreme de mai  bine de o oră să resusciteze victima, dar, din nefericire, nu au reuşit, medicii fiind obligaţi în final să-i declare decesul. 

"Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Bihor sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea", a declarat reprezentanta Poliţiei. 

Cauzele exacte ale decesului fetei vor fi stabilite în urma necropsiei.