Un accident de muncă - determinat cel mai probabil de faptul că victimelor, angajaţi ai Companiei de Apă Oradea, li s-a făcut rău din cauza noxelor – a avut loc vineri dimineaţă în Sântandrei, la reţeaua de apă şi canalizare a comunei, gestionată de societatea din municipiu.

Potrivit informaţiilor obţinute de BIHOREANUL, în jurul orei 10, unul dintre muncitori, care voia să coboare pe o scară într-o gură de canalizare, a alunecat şi a căzut în canal, iar un coleg a coborât după el pentru a-l ajuta, păţind însă acelaşi lucru.

Alţi colegi au sunat la 112, astfel că la faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD, care i-au preluat pe cei doi şi i-au dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea, unde au fost evaluaţi.

„Cei doi bărbaţi, unul în vârstă de 44 de ani, celălalt de 41 de ani, au rămas internaţi la noi. Au traumatisme craniene minore şi probleme respiratorii minore, din cauza gazelor inhalate în canal. Vor rămâne internaţi sub supraveghere până când va exista certitudinea că nu vor prezenta complicaţii”, a declarat BIHOREANULUI dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al UPU-SMURD.

ITM a declanşat în acest caz o anchetă. „Urmează să facem o cercetare a împrejurărilor şi cauzelor care au dus la producerea evenimentului”, a declarat inspectorul şef adjunct al ITM Bihor, Nicolae Hoduţ.