Un orădean de 49 ani s-a ales cu dosar penal chiar în ultima zi a anului trecut, după ce, băut la volan, a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Evenimentul s-a produs în seara zilei de 31 decembrie, pe strada Cuza Vodă. Orădeanul conducea maşina dinspre strada Decebal înspre Avram Iancu, unde circulaţia se desfăşoară în sens invers, izbindu-se violent de un autoturism condus regulamentar de un şofer de 34 de ani.

În urma accidentului rutier, şoferul celui de-al doilea autoturism a ajuns la spital, din fericire cu răni uşoare.

Poliţiştii rutieri care au efectuat cercetările la locul incidentului au constatat că orădeanul urcase băut la volan. "Şoferul prezenta o concentraţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.

Tot alcoolul la volan a fost cauza unui accident produs în noaptea de Revelion pe DN19, în localitatea Vaida.

"În timp ce conducea autoturismul pe direcţia Roşiori - Tămăşeu, un bărbat de 44 ani din Vaida a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, autoturismul a părăsit carosabilul şi s-a oprit în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare", a mai spus comisarul Dinu.

În urma evenimentului rutier, conducătorului autoturismului, care avea o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.