Două persoane au fost rănite şi două maşini au fost grav avariate, duminică, într-un accident rutier produs pe DN76, în localitatea Ceica.

Potrivit ofiţerului de relaţii publice al Poliţiei Bihor, agentul şef Alin Laza, evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 13, iar cercetările la faţa locului sunt derulate de poliţiştii Biroul Rutier Beiuş.

Din primele informaţii, în cele două maşini se aflau doar şoferii care au fost testaţi la faţa locului pentru alcool, rezultatul fiind negativ.

"În zonă, traficul rutier este blocat şi deviat pe o stradă paralelă", a mai spus Laza.

(foto: BenyTigan Info Trafic Bihor)

La faţa locului au ajuns şi echipaje ale ISU Crişana, a declarat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al instituţiei, sergent major Alina Butaci.

"Sunt două victime, dintre care una este încarcerată. Au fost mobilizate echipaje ale Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, cu autospecială de intervenţie, autospecială de descarcerare grea, Terapia Intensivă Mobilă a SMURD Oradea. Totodată, pentru victime au fost mobilizate şi două autospeciale ale Serviciului judeţean de Ambulanţă Bihor, cu medic de urgenţă", a explicat Butaci.

Din imaginile transmise de un cititor al BIHOREANULUI se vede că cele două autoturisme s-au lovit frontal, iar impactul a fost extrem de puternic, ambele maşini având avarii serioase. 

(video: cititor BIHOREANUL)

UPDATE, ora 14.50. Şoferii celor două autoturisme implicate în accidentul rutier au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Spitalul clinic judeţean Oradea, pentru investigaţii medicale. Potrivit ofiţerului de relaţii publice al Poliţiei Bihor, agent şef Alin Laza, traficul rutier pe DN 76 a fost reluat, dar deocamdată se circulă numai pe o bandă, alternativ. 

UPDATE, ora 15.10. Traficul rutier pe DN76, în Ceica, s-a reluat în condiţii normale. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!