Un orădean în vârstă de 63 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean, după ce a fost acroşat în staţia de autobuz din Gepiu de o maşină al cărei şofer a pierdut controlul din cauza vitezei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, accidentul s-a petrecut, miercuri, în jurul orei 18, pe DN 79.

"Şoferul, un bărbat de 49 de ani din comuna Cefa, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens, a intrat în staţia de autobuz unde a acroşat o persoană", a explicat Dinu.

În urma impactului, victima a ajuns în spital cu multiple leziuni la nivelul capului şi membrelor inferioare.

"Starea pacientului este gravă, dar stabilă. În prezent  se află internat la Secţia de Terapie Intensivă, cu suport respirator. Deocamdată nu a necesitat intervenţie chirurgicală", a precizat, joi, pentru BIHOREANUL, şeful SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.