O tânără în vârstă de 20 ani din comuna Oşorhei a ajuns la spital, luni după-amiaza, în urma unui accident petrecut lângă Ineu, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită frontal de un autoturism condus de un bărbat care a virat de pe un drum comunal fără să se asigure. 

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier a fost semnalat la numărul de urgenţă 112 luni după-amiaza la ora 15.50 şi s-a produs pe drumul comunal 44, în afara localităţii Ineu. 

Aflat la volanul unui autoturism Toyota, cu care circula pe direcţia Husasău de Criş - Ineu, un bărbat în vârstă de 72 ani din comuna Tileagd nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier "Cedează trecerea", a efectuat un viraj înspre stânga şi a intrat frontal într-un Opel Astra condus pe direcţia Ineu - Fughiu de o tânără de 20 de ani, din comuna Oşorhei.

"În urma accidentului rutier, conducătoarea celui de-al doilea autoturism a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital", se arată în comunicatul Poliţiei Bihor.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.