Trafic blocat şi intervenţie de urgenţă pe Drumul Naţional 1, în localitatea bihoreană Groşi, după un grav accident rutier în care un pieton a fost rănit. Victimei i se fac manevre de resuscitare.
Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în evenimentul rutier produs cu puţin înainte de ora 11 şi semnalat prin numărul de urgenţă 112 au fost implicate o autoutilitară şi un pieton.
Conform sursei citate, victima a suferit multiple leziuni, iar echipajele medicale aflate la faţa locului îi efectuează în aceste momente manevre de resuscitare.
Traficul rutier pe porţiunea de drum unde s-a produs accidentul este complet blocat, iar poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii evenimentului rutier.
UPDATE: O femeie a murit
Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, persoana lovită a fost declarată decedată la faţa locului. Victima este o femeie de 83 de ani, din localitatea Groşi.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În jurul orei 12, traficul rutier uşor era deviat pe drumul judeţean 108 I, pe ruta Vadu Crişului – Aştileu, circulaţia fiind dirijată de poliţiştii rutieri.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului, a transmis agent şef de poliţie Alin Laza, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. La ora 12.52, traficul rutier a fost reluat în condiții normale.