O persoană a fost grav rănită, iar ulterior a decedat, într-un accident rutier produs marți, la prânz, pe DN 19E, între localitățile bihorene Mișca și Poclușa de Barcău.
Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, accidentul a fost semnalat marți, la ora 13:11, prin numărul de urgenţă 112.
„Polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați că, pe DN19E, între localitățile Mișca și Poclușa de Barcău, s-a produs un accident rutier. Din primele investigații efectuate la fața locului, s-a constatat că în eveniment au fost implicate două vehicule: un autotren și o căruță”, se arată în informare.
În urma impactului, conducătorul căruței, un bărbat, a suferit multiple leziuni și este resuscitat de echipajele medicale ajunse la fața locului.
La ora publicării acestei știri, traficul rutier pe respectiva porțiune de drum se desfășura alternativ, pe o singură bandă, sub supravegherea polițiștilor, care efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.
UPDATE, ora 15.05: Victima a decedat
„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul bărbatului, la fața locului. Este vorba despre un bărbat de 59 de ani, din județul Sălaj”, a comunicat Poliția Bihor.