Pompierii ISU Crișana au intervenit duminică după amiaza pentru descarcerarea unei femei blocate într-un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile, lângă Ciumeghiu. 

Poliția și pompierii au fost anunțați despre accident printr-un apel 112 înregistrat la ora 15.29. 

„La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje, dintre care o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, respectiv o ambulanța SMURD, în total 8 pompieri militari. În urma evenimentului au rezultat două victime conștiente, din care una încarcerată. În continuare s-a acționat pentru descarcerarea persoanei prinse în autoturism și acordarea primului ajutor medical. Victima încarcerată a fost trasportată la UPU Oradea, cealaltă persoană refuzând evaluarea medicală”, se arată în mesajul pompierilor. 

Potrivit agent-șef Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor, în accidentul de pe DN79 a fost implicat un singur autoturism - o mașină Dacia după cum se vede în imaginile suprinse la fața locului -, iar polițiștii fac cercetări pentru a afla cum anume s-a produs evenimentul. 

Aceeași sursă precizează că femeia a suferit „leziuni aparent ușoare”. Ea a fost dusă la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!