Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, miercuri după-amiaza, pe DN19B, la ieşirea din Săcuieni spre Marghita, şi în care au fost implicate un autobuz şi un autoturism.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier a fost semnalat prin numărul de urgenţă 112 la ora 15.21. "În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi un autobuz iar traficul rutier este blocat", a explicat Fărcuţa.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a două persoane, ambele din autoturism.

Este vorba despre şoferul maşinii, care a rămas încarcerat, însă e conştient, şi pasagerul său, căruia i se acordă îngrijiri medicale la faţa locului.

În autobuz se afla doar conducătorul auto. 

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale ale SMURD Bihor, pompieri cu autospeciala cu modul de descarcerare de la ISU Crişana şi agenţi ai Poliţiei Rutiere Bihor.

La ora publicării acestei știri, traficul este întrerupt pe DN 19B între localitățile Săcueni și Marghita, estimându-se că va reveni la normal în jurul orei 17.

Traficul rutier înspre Marghita este deviat pe ruta Săcueni - Otomani - Buduslău, fiind dirijat de poliţiştii rutieri prezenţi în teren.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!