Un adolescent de 15 ani din comuna Brusturi a ajuns la spital, miercuri seara, după ce a pierdut controlul mopedului pe care îl conducea fără permis și s-a izbit violent de un stâlp de telefonie. 

Potrivit Poliției Bihor, accidentul s-a produs în jurul orei 20.45, pe drumul comunal 164 din localitatea Brusturi, și a fost semnalat prin 112.

„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri la fața locului a rezultat că un tânăr de 15 ani, în timp ce conducea un motociclu pe drumul comunal 164, într-o curbă la stânga, ar fi derapat, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un stâlp de telefonie”, se arată în comunicatul Poliției.

Băiatul purta cască de protecție, însă chiar și așa a fost rănit în urma impactului și transportat la Spitalul Clinic Județean din Oradea. „Pacientul de 15 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral minor. Este internat pe Secția Clinică Neurochirurgie”, a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al spitalului, Lisa Crăiuț.

Verificările au arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul pe care circula nu era înmatriculat sau înregistrat.

Adolescentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu consumase alcool.

Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii de la Compartimentul Rutier Aleșd, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!