O orădeancă în vârstă de 57 de ani a ajuns luni la spital, după ce a fost lovită de mașină pe trotuar în Piața Unirii din municipiu. Șoferul, un tânăr de 34 de ani, a dat cu spatele când a accidentat-o.
Conform unui comunicat al Poliției Bihor, evenimentul rutier a fost anunțat la 112 la ora 14.15.
„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 34 de ani, din comuna Cărpinet, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Piața Unirii din municipiul Oradea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și ar fi acroșat o femeie de 57 de ani, din municipiul Oradea, care se afla pe trotuar, în calitate de pieton”, explică informarea transmisă marți.
Femeia a fost rănită ușor și transportată la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri. Ea nu a rămas internată.
„Rezultatele testării conducătorului auto și a pietonului cu aparatul etilotest au relevat faptul că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, mai arată informarea.
Ancheta este comtinuată de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror.