Un şofer băut aflat la volanul unei maşini cu remorcă a provocat un accident rutier într-o intersecţie din comuna Sântandrei, unde s-a izbit de un alt autoturism, iar în urma impactului remorca a fost proiectată într-un alt autoturism oprit într-o parcare.

Evenimentul rutier s-a produs joi seara şi a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 la ora 18.25.

"Un bărbat de 25 de ani, din comuna Dobreni, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism, cu care tracta o remorcă, pe strada Bisericii, la intersecția cu strada Crișului, nu ar fi acordat prioritate de trecere, fiind acroșat de un autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani, din Oradea", a transmis, vineri, Biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

În urma impactului, remorca a fost proiectată într-un alt autoturism, care staționa în parcarea unei societăți comerciale. 

În înregistrarea făcută de o cameră de supraveghere din zonă, postată pe grupul de Facebook Info Trafic Bihor-Oradea se vede cum, înainte cu câteva secunde ca remorca să izbească autoturismul parcat, un bărbat urcă în maşina lovită (video jos).

Din fericire, evenimentul rutier a fost unul fără victime. În urma testărilor făcute la locul accidentului rutier, poliţiştii au stabilit că şoferul din Neamţ era sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul indicând o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu, un alt şofer băut, un tânăr în vârstă de 21 ani din comuna Borş, a pierdut controlul autoutilitarei pe care o conducea pe drumul comunal 25, între localităţile Sălard şi Şişterea, şi a ieşit în decor, oprindu-se în şanţul de pe marginea şoselei.

"În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 21 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se spune în comunicatul Poliţiei Bihor.

În ambele cazuri, poliţiştii rutieri au întocmit dosare penale, iar cercetările se vor derula sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. 

Vezi mai jos înregistrarea accidentului rutier din Sântandrei! Sursa video: Grupul Facebook Info Trafic Bihor Oradea.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!