Un autoturism şi un autotren cu semiremorcă s-au izbit pe DN19, la ieşirea din Oradea spre Biharia, miercuri seara.
Momentan, pe respectivul tronson de drum, traficul rutier este blocat.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri seară de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112, la ora 20.30.
"Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat că, pe DN19, la ieșirea din municipiul Oradea înspre localitatea Biharia, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism și un autotren cu semiremorcă", se precizează în informare.
În urma impactului, şoferiţa din autoturism a fost grav rănită, echipajul medical ajuns la faţa locului efectuându-i manevre de resuscitare.
Din nefericire, medicii au fost nevoiți să constate decesul acesteia.
La ora publicării acestei știri, pe respectivul tronson de drum, traficul rutier este blocat.
Polițiștii rutieri orădeni urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
UPDATE, ora 22.30: Cine este victima
"Persoana decedată este o femeie de 55 de ani, din Nojorid", a anunțat reprezentanta Poliției Bihor.
Se circulă alternativ pe sensul Oradea-Biharia, traficul fiind dirijat de polițiști.
Este cel de-al doilea accident mortal produs într-o singură zi în Bihor.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, în prima parte a zilei un șofer de 31 de ani din Urviș de Beiuș a murit după ce a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit carosabilul și a lovit un copac.
Detalii, în articolul „Accident în Bihor: Un tânăr șofer a murit”