Patru persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă, în jurul prânzului, în localitatea Birtin, comuna Vadu Crișului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța, accidentul a avut loc pe DJ 108I și a fost anunțat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, la ora 13:41.

Din primele cercetări reiese că a fost vorba despre o autoaccidentare: un autoturism în care se afla o familie, doi adulți și doi copii – a părăsit partea carosabilă și a lovit poarta unui imobil din localitate.

La fața locului au intervenit echipajele de pompieri ale Stației Aleșd, cu o autospecială de intervenție, un echipaj de prim ajutor cu ambulanța SMURD, un echipaj de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, precum și elicopterul SMURD.

"Toate cele 4 persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre doi adulţi şi două fete minore", a explicat ofiţerul de presă al ISU Crişana, plutonier Alina Butaci.

Traficul rutier nu a fost afectat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!