Un copil în vârstă de 2 ani a ajuns la spital, miercuri seară, în urma unui accident rutier produs pe un drum pietruit din localitatea Ciumeghiu. Băieţelul a fost acroşat de o maşină condusă de un şofer în vârstă de 63 ani care a părăsit locul faptei.

Potrivit unei informări transmise joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier a fost semnalat prin numărul de urgenţă 112 la ora 19.21. Şoferul, un bărbat din localitatea Mărțihaz, a provocat accidentul în momentul în care a pornit de pe loc, acroşând cu partea stânga față copilul care se afla nesupravegheat, în fața autoturismului.

"În urma producerii evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, revenind ulterior doar după ce poliţiștii rutieri salontani au ajuns la fața locului", se precizează în comunicatul poliţiştilor.

În urma accidentului rutier, băieţelul a ajuns la spital.

În caz a fost întocmit dosar penal. Bărbatul este anchetat acum pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta.