Un orădean în vârstă de 56 ani a fost reţinut, marţi, de poliţiştii rutieri în urma unui accident rutier pe care l-a provocat la trecerea la nivel de cale ferată lângă localitatea Livada de Bihor. Beat la volan, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, a lovit un parapet şi semaforul, după care s-a răsturnat.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, accidentul rutier s-a produs marţi seara, în jurul orei 18, pe drumul comunal 77, la trecerea la  nivel cu calea ferată. Şoferul a pierdut controlul asupra direcției şi a pătruns pe sensul opus de circulație, unde "a acroșat balustrada de protecție și stâlpul metalic pe care se află mijloacele de semnalizare luminoasă, iar apoi s-ar fi răsturnat pe acostamentul sensului opus de deplasare", scrie în comunicat. 

Din fericire, evenimentul a fost unul fără victime. Ajunşi la faţa locului, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au descoperit, însă, că şoferul era băut.

„În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în informare. 

Cert este că, după finalizarea cercetărilor la faţa locului, orădeanul în vârstă de 56 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, în Arestul Poliţiei Bihor.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!