Accident de pomină, joi, după amiază, în Salonta. Șoferul unui TIR a scăpat ca prin minune, după ce, în jurul orei 16.25, nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată, iar camionul său a fost luat în plin de trenul Personal 3115 care circula dinspre Timişoara către Oradea.

Evenimentul s-a petrecut pe DN 79B, care duce spre vamă. Din primele cercetări ale poliţiştilor, vina ar fi a şoferului de TIR, care a traversat liniile de calea ferată fără să se asigure.

În urma impactului, camionul a fost proiectat în șanț, serios avariat.

Din fericire, șoferul a scăpat doar cu câteva zgârieturi. "Are leziuni uşoare, contuzii. Intervenţia este în curs", a declarat şeful SMURD Bihor, dr Hadrian Borcea.

Potrivit martorilor oculari, şoferul a fost ajutat de pasagerii din tren să iasă din camion.

Poliția a deschis o anchetă.