Un tânăr în vârstă de 25 ani din Tăşad a murit după ce a fost izbit de maşina condusă de un şofer băut la volan.
Accidentul s-a produs duminică seară, la ora 21.35, pe drumul județean 767/B, chiar în Tășad. Şoferul, un bărbat de 50 de ani din comuna Drăgești, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi la ieșirea din parcarea unei case, izbindu-l pe tânărul care se afla pe şosea.
Victima nu a supravieţuit rănilor, echipajul medical de urgenţă ajuns la locul accidentului fiind obligat să-i declare decesul.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 50 de ani aflat la volanul autoturismului băuse, prezentând o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului de Medicină Legală Bihor pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, poliţiştii Serviciului i-au întocmit dosar penal şi l-au reţinut pentru 24 de ore în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Cercetările în caz continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.