Un șofer de 38 de ani din comuna bihoreană Tinca a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a pierdut controlul autoturismului pe drumul județean 792 A, în localitatea Olcea, iar mașina s-a izbit violent de un cap de pod.
Accidentul rutier a fost semnalat prin numărul unic de urgență 112 în jurul orei 23.30, potrivit unei informări transmise duminică de ofițerul de presă al Poliției Bihor, agent-șef Alin Laza.
Primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta arată că bărbatul se deplasa pe direcția Olcea – Belfir, când, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoturismul a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe partea stângă a drumului.
„În urma accidentului rutier, bărbatul de 38 de ani, care conducea autoturismul, a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, au condus la decesul acestuia, la fața locului”, precizează comunicatul.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Salonta sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.