Un accident grav de circulație a avut loc, sâmbătă dimineață, pe DN 1 între Oradea și Cluj, pe raza localității Ciucea.

Potrivit site-ului infohuedin.ro, un șofer din Cluj-Napoca, în vârstă de 24 de ani, a pierdut controlul mașinii lui, cel mai probabil din cauză că nu a adaptat viteza pe carosabilul umed. Astfel, autoturismul a intrat pe sensul opus, unde a lovit o altă mașină, condusă pe sensul spre Oradea, de un bărbat în vârstă de 37 de ani.

În urma impactului, o tânără de 21 de ani a fost încarcerată, iar salvatorii au găsit-o inconștientă, în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor echipajelor medicale, tânăra nu a putut fi salvată, iar medicul a constatat decesul ei.

Alte trei persoane, doi bărbați și o minoră de 10 ani, au fost transportate la spital în stare de conștiență și cu leziuni minore.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!