O femeie a fost transportată la spital, luni, după ce două autoturisme s-au izbit pe bulevardul Ştefan cel Mare din Oradea, la intersecţia cu strada Podului, din primele date victima fiind rănită uşor.

Accidentul a fost anunţat la numărul 112, la ora 11.46. "Accidentul s-a produs pe bulevardul Ştefan cel Mare, la intersecţia cu strada Podului. În accident sunt implicate 2 autoturisme. O persoană, o femeie, a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale, aparent rănită uşor", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

Potrivit sursei citate, traficul în zonă nu a fost blocat.

"Poliţiştii se află încă la locul evenimentului rutier şi efectuează cercetări pentru a stabili cauzele accidentului şi circumstanţele în care s-a produs acesta", a mai spus comisarul şef Fărcuţa.