Un accident grav s-a petrecut, marţi seară, în jurul orei 18, pe Şoseaua Borşului, în apropierea firmei Celestica, fiind implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

"Din primele cercetări se pare că un autoturism care circula din direcţia Oradea spre Vama Borş (Peugeot 206 - n.r), în momentul în care a ajuns pe la intersecţia cu fabrica Celestica, a pătruns pe sensul opus de mers şi a fost acroşat în partea dreaptă faţă de către un autoturism care circula dinspre Borş spre Oradea (Volkswagen Touareg - n.r.)", a declarat inspectorul Sorin Indrieș, de la Poliţia Rutieră, care a coordonat ancheta la faţa locului.

În urma impactului, autoturismul Peugeot a fost practic distrus. Bucăţi din maşină au fost împrăştiate pe şosea pe zeci de metri, iar motorul a fost proiectat în şanţ pe partea stângă a drumului. Şi Touareg-ul, care venea dinspre Borş, a ajuns în şanţ pe partea dreaptă a şoselei.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, unul de terapie intensivă mobilă al SMURD şi unul de prim ajutor calificat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Şoferiţa din Peugeot, o tânără în vârstă de 27 de ani, a rămas încarcerată. Ea a fost scoasă dintre fiare de echipajele de intervenţie şi transportată cu politraumatisme la Unitarea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. La spital a ajuns şi un bărbat, în timp ce ceilalţi doi pasageri au refuzat internarea.

După toate probabilitățile accidentul a avut loc după ce şoferiţa din Peugeot a încercat să vireze la stânga către Celestica. De altfel, femeia urma să intre la lucru în schimbul de noapte.

Cauzele exacte ale evenimentului rutier vor fi stabilite în urma cercetărilor poliţiştilor, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Autovehiculul avariat a fost ridicat de pe şosea cu ajutorul unui stivuitor şi mutat în curtea companiei. Circulaţia în zonă a fost îngreunată aproximativ două ore, fiind deviată pe un drum lateral, însă puţin după ora 20, traficul a revenit la normal.