Două persoane au fost rănite şi patru maşini au fost avariate, într-un accident rutier produs vineri dimineaţă pe DN1, între Borş şi Punctul de trecere a frontierei, în dreptul fabricii Celestica.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar Alina Dinu, accidentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 la ora 10.48, iar poliţiştii rutieri se află încă la faţa locului pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul.

În urma impactului, trei persoane au fost transportate de echipajele medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Oradea.

"Au ajuns 3 persoane la UPU, dar numai două sunt rănite, dar cu leziuni minore, contuzii. Sunt în curs de investigare. Cea de a treia persoană a suferit doar un atac de panică. Toate cele trei persoane sunt din aceeaşi maşină", a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

UPDATE. 

Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri, accidentul rutier a fost provocat de şoferul Opelului argintiu, un orădean de 38 ani, care, în timp ce se îndrepta cu maşina spre Oradea, a pătruns pe sensul opus de circulaţie unde a acroşat un BMW condus regulamentar din sens opus de o femeie de 33 ani din comuna Căpuşu Mare, judeţul Cluj iar apoi a intrat frontal într-un alt Opel,  condus tot din sens opus de un orădean de 77 ani din Oradea.

"În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un autotren care era oprit pe banda întâi a sensului Oradea - Borş", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

În urma accidentului rutier, orădeanul de 77 ani şi pasagera din maşina pe care o conducea, o femeie de 73 ani din Oradea, au ajuns la spital, însă doar bărbatul a rămas internat, cu o fractură la nivelul toracelui.