O femeie a fost rănită şi trei maşini au fost avariate în urma unui accident rutier produs pe Calea Clujului din Oradea şi provocat de o şoferiţă din Ineu care nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul din faţa sa. 

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier s-a produs luni la prânz şi a fost semnalat prin numărul de urgenţă 112 la ora 12.35. 

Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri, şoferiţa în vârstă de 44 de ani din Ineu, aflată la volanul unui Ford, conducea dinspre Oșorhei înspre strada Dragoș Vodă şi nu a păstrat o distanță suficientă în timpul deplasării. Astfel, a lovit maşina din faţa sa, un Volkswagen condus de o femeie în vârstă de 43 ani din Oşorhei, în momentul în care aceasta a oprit să dea prioritate unui alt autoturism, Saab, la volanul căruia se afla un orădean de 41 ani, care ieșea din curtea unei societăți comerciale.

În urma accidentului rutier, femeia de 43 de ani de la volanul autoturismului Volkswagen a fost rănită uşor, iar cele trei maşini au fost avariate.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.