Trei persoane au fost transportate la spital după un accident produs luni dimineaţa, pe DN1, la intrarea în localitatea Borod. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112.

La fața locului au ajuns, în scurt timp, echipaje de Poliţie, SMURD şi Ambulanță. 

„Sunt două autoturisme implicate, iar trei persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale", a declarat comisarul-şef Alina Fărcuţa.

Până la finalizarea cercetărilor la faţa locului, pe DN1 se circulă pe un sens, alternativ, traficul rutier fiind dirijat de poliţiştii rutieri. 

„Polițiștii bihoreni urmează să efectueze cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurările producerii accidentului", a mai spus Fărcuţa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!