Accident spectaculos, dar fără urmări grave, luni, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Jimboliei.
Aflat la volanul unui Volkswagen Passat, un orădean de 34 ani a vrut să vireze de pe strada Jimboliei pe Meşteşugarilor, fără să ţină cont de indicatorul care l-ar fi obligat să se asigure şi să acorde prioritate maşinilor care circulau pe strada respectivă.
Aşa se face că, în momentul în care maşina a intrat pe strada Meşteşugarilor, s-a izbit de un Volkswagen Bora, al cărui şofer, un bărbat de 46 ani, circula regulamentar.
Din fericire, ambii şoferi au scăpat nevătămaţi, însă maşinile au fost serios avariate.
"Din cercetările efectuate de un echipaj al Poliţiei rutiere, chemat la faţa locului, tamponarea s-a produs pe fondul neacordării de prioritate", a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Alina Dinu.