Un accident rutier s-a petrecut, vineri dimineaţă, în jurul orei 9, pe podul Carol I dintre străzile Oneştilor şi Sovata, lângă supermarketul Profi City.

Din primele informaţii, o şoferiţă neatentă, aflată la volanul unui VW, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, acroşând un bărbat în vârstă de 89 de ani care traversa strada regulamentar, pe trecere. 

"O femeie de 36 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Podul Carol 1 înspre strada Oneştilor, nu a acordat prioritate de trecere la trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, accidentând un pieton. În momentul acroşajului, victima, un bărbat de 89 de ani, din Oradea, se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, lovindu-se de partea laterală dreapta a autoturismului", explică un comunicat al Poliţiei Bihor.

Circulaţia rutieră pe pod a fost îngreunată până când poliţiştii au efectuat cercetările la faţa locului, iar echipajele medicale ale SMURD Bihor au acordat primul ajutor victimei care ulterior a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, cu o fractură deschisă de gambă şi mai multe contuzii.

"Pacientul a rămas internat la Secţia de Ortopedie", a declarat şeful SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Tot vineri dimineață, un bărbat de 58 de ani, din Oradea, la efectuarea virajului la stânga înspre strada Aleea Cazaban, a accidentat o femeie de 39 ded ani din Oradea, care se angajase în traversarea carosabilului în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni.

În ambele cazuri, Poliţia urmează să stabilească circumstanţele exacte ale accidentelor.