Poliția Bihor a transmis primele informații legate de contextul în care s-a produs accidentul rutier grav de pe DN76, de lângă Drăgănești. Impactul s-a produs după ce un șofer de 28 de ani, care se afla la volanul unui Ford Galaxy, a intrat în depășirea unui TIR și a lovit o mașină, un Volkswagen Golf, care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, Fordul a fost proiectat în remorca TIR-ului pe care încerca să-l depășească. 

„Miercuri, 11 septembrie a.c., la ora 06.46, polițiștii din Bihor au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.76, în afara localității Drăgănești, județul Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate trei vehicule, respectiv un autotren și două autoturisme”, se arată în informarea trimisă de comisarul șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt al IPJ Bihor. 

Potrivit acesteia, din investigațiile efectuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, la fața locului, „s-a constatat că, un bărbat de 28 de ani, din comuna Răbăgani, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism (Fordul Galaxy - n.r.), pe direcția Ștei – Beiuș, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat depășirea unui autotren cu semiremorcă și ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism (Volkswagen Golf n.r.), condus regulamentar, din sens opus, de o femeie de 23 de ani, din comuna Buntești, județul Bihor. În urma impactului, primul autoturism ar fi ricoșat în semiremorca autotrenului în depășirea căruia se afla”. 

Șoferița Volkswagenului și alte două femei din acea mașină, cu vârste de 36 și 39 de ani, au fost transportate la spital cu multiple leziuni. După cum BIHOREANUL a scris, pasagerele sunt în stare gravă. 

De asemenea, la spital au ajuns șoferul Fordului și doi bărbați de 24 și 45 de ani, ambii din comuna Craiva, județul Arad, care i-au fost pasageri în mașină. Bărbații au leziuni ușoare. 

„În urma testării celor trei conducători de vehicule (n.r. – șoferul TIR-ului și șoferii celor două autoturisme) cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative”, mai menționează reprezentanții Poliției Bihor. 

Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!