Accidentul produs marți seară la ieșirea din Tinca înspre Salonta a avut loc după ce conducătorul unui triciclu, un vehicul pe trei roți motorizat, nu a oprit la Stop, fiind acroșat de o mașină.

Aceasta este concluzia cercetărilor făcute la fața locului de polițiștii bihoreni.

„Un bărbat, de 77 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, în timp ce conducea un triciclu electric în localitatea Tinca, pe un drum secundar drumului județean 795, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, în momentul în care a ajuns la intersecția cu drumul județean, înspre Salonta, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier „Oprire” și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus pe drumul prioritar (DJ 795), pe direcția Tinca – Salonta, de un bărbat de 32 de ani, din comuna Tulca, județul Bihor, intrând în coliziune cu acesta”, explică un comunicat transmis miercuri de Poliția Bihor.

În urma impactului, triciclul electric a fost proiectat în șanțul aflat pe partea dreaptă a sensului de mers spre Salonta, iar conducătorul acestuia a fost aruncat pe carosabil.

Pensionarul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, mai arată Poliţia Bihor.

Testările cu aparatul etilotest au arătat că nici șoferul autoturismului, nici conducătorul triciclului electric nu consumaseră alcool înainte de accident.

Ancheta în caz e continuată de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!