Ies la iveală detalii noi despre teribilul accident produs marţi seara, pe DN79, în Nojorid. Şoferul, Daniel Iuga, cel care a provocat tragedia, avea permisul anulat deoarece, în trecut, a fost condamnat pentru că s-a urcat băut la volan iar apoi a şofat cu permisul suspendat.

Bărbatul a comis faptele în urmă cu aproape 6 ani. Concret, în seara zilei de 28 octombrie 2016, cu puţin înainte de miezul nopţii, Daniel Iuga conducea un Volkswagen Golf pe strada Aluminei când a fost oprit de un echipaj de Poliţie. Aparatul etilotest a indicat că avea o alcoolemie 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Serviciul de Medicină Legală, unde analizele au confirmat că băuse, rezultatul evidențiind o alcoolemie de 1,1 g/l alcool pur în sânge.

Gravitate redusă

Iuga s-a ales cu dosar penal, dar nu i-a păsat. O săptămână mai târziu, pe 7 noiembrie, poliţiştii l-au prins, din nou, volanul maşinii. El a fost trimis în judecată şi condamnat iniţial doar la o amendă penală de 2.000 lei, instanţa justificând blândeţea verdictului prin faptul că „gravitatea faptelor a fost una mai redusă”.

„La stabilirea cuantumului unei zile de amendă instanţa avut în vedere posibilităţile financiare reduse ale inculpatului. De asemenea se are în vedere şi atitudinea de recunoaştere a inculpatului, persoana inculpatului, cunoscut fără antecedente penale, instanţa aplicând pedepse de natură pecuniară care să reflecte pericolul social concret al faptelor”, se arată în sentinţa judecătorească.

Doar că Iuga a plecat în Germania şi nu şi-a mai achitat nici măcar amenda penală care, un an mai târziu, i-a fost înlocuită cu 200 zile de detenţie, iar bărbatul a fost trimis după gratii.

Nu i-a păsat

Odată cu condamnarea încasată, instanţa i-a anulat şi dreptul de a conduce autovehicule, însă putea să şi-l redobândească. Trebuia doar să aştepte 6 luni de la data la care şi-a executat pedeapsa şi să se prezinte la testarea scrisă şi la proba practică. Iuga, însă, nu a făcut-o, continuând să încalce legea, șofând fără permis.

Acum se află pe patul de spital, în stare critică, cu un traumatism cranio-cerebral sever, şi o serie de fracturi. Dacă îşi va reveni, va trebui să răspundă pentru faptul că inconştienţa sa a ucis o tânără de doar 25 ani şi provocat rănirea gravă a copilului ei de 2 ani, rămas orfan.

După cum BIHOREANUL a mai scris, marţi seara, bărbatul a provocat un accident rutier pe DN79. Se afla la volanul unui Audi şi, potrivit surselor publicaţiei, tânăra stătea pe scaunul din dreapta sa, având copilul în braţe. Maşina rula pe direcţia Oradea – Salonta, iar lângă Nojorid, într-o curbă la dreapta, a intrat pe sensul opus de circulație, unde s-a izbit frontal de un autotren cu semiremorcă.

Ca să poată extrage victimele, salvatorii ISU au tăiat maşina condusă de Daniel Iuga. Foto: Antena 3

Tânăra a murit la faţa locului, iar copilul şi şoferul au ajuns la spital.

Cu copilul în braţe

Miercuri, Poliţia Bihor a transmis că pe numele bărbatului s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în formă agravată, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul având anulat permisul de conducere, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene - Serviciul Rutier sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Tânăra pasageră din Audi a murit pe loc, iar copilul pe care îl ţinea în braţe a ajuns la spital. Foto: Antena 3

Reprezentanţii Poliţiei nu au comunicat dacă victima decedată purta centură de siguranţă. În schimb, în informarea transmisă, au ţinut să reamintească participanţilor la trafic faptul că, potrivit prevederilor legale, copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutății şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reținere omologate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!